E mandra Ana de rol

Am ales la intamplare numele Ana, un nume comun, ca sa nu fiu acuzat ulterior ca scriu acest post cu trimitere directa la cineva anume.
Prin urmare, vreau .sa vorbim despre Ana, o oarecare Ana. De ce despre ea? Pentru ca ea mi-a ridicat un semn de intrebare prin atitudinea ei. Ea este mandra de rolul ei in grup, in micul ei univers, in societate. Ceea ce in principiu nu este nimic rau. Problema apare doar prin faptul ca acest rol implica inchiderea in ea, insingurarea si departarea voita de cat mai multi dintre cei care o inconjoara. Argumentul ei este simplu sau simplist: “E mai bine asa. Cu cat se stie mai putin despre mine cu atat sunt mai putin vulnerabila”.
Este sau nu este asa? Este bine sa te aperi prin indepartare, este bine sa nu ai prieteni intimi, este bine sa refuzi apropierea cu semenii tai?
Eu cred ca nu. I-am spus si ei ca si altora, ca pe masura ce trece timpul oamenii devin fara sa vrea tot mai singuri. O metoda de a tine la respect singuratatea cat mai mult posibil este sa te deschizi din timp catre alti oameni, sa-ti apropi cat mai multi prieteni, colegi, rude. Evident ca acest lucru se poate face cu discernamant, cu filtre, cu selectivitate.
Voi ce parere aveti?